Il Trovatore

Acţiunea se petrece în secolul XV, în Biscaya şi Aragon.

ACTUL I

Ferrando, slujitorul Contelui de Luna, povesteşte camarazilor săi de arme cum ţiganca Azucena, vrând să răzbune moartea mamei sale, arsă pe rug pentru vrăjitorie, răpise pe unul dintre copiii bătrânului ei stăpân şi îl aruncase în flăcări.

În grădina palatului, Leonora, nobila doamnă de onoare a prinţesei de Aragon îi vorbeşte confidentei sale Ines despre dragostea pe care o simte pentru un misterios trubadur. După plecarea celor două femei, tânărul Conte de Luna vine sub fereastra Leonorei atras de o dragoste puternică pentru ea. Deodată, în noapte, se aude vocea unui trubadur (romanţă). Răspunzând chemării înflăcărate, Leonora coboară în grădină şi, înşelată de întuneric, se aruncă în braţele Contelui de Luna, adresându-i cuvinte pătimaşe. Manrico misteriosul trubadur apare şi el. Cei doi bărbaţi se sfidează şi încrucişează spadele (terţet). Nereuşind să-i despartă, Leonora se prăbuşeşte leşinată.

ACTUL II

Adunaţi în tabăra lor, ţiganii lucrează (cor). Furată de gânduri bătrâna ţigancă Azucena îşi reaminteşte moartea mamei sale care, de pe rugul în flăcări îi strigase „Răzbună-mă!”. Atunci, cu mulţi ani în urmă, înnebunită de durere, Azucena îl răpise pe unul dintre fiii Contelui de Luna pentru a-l arunca în flăcările rugului. Dar, venindu-şi în fire, descoperă cu oroare că, în furia ei, fără să bage de seamă, îşi aruncase în foc propriul prunc (arie). Manrico nu înţelege nimic din spusele aceleia pe care o credea mama lui. „Atunci, cine sunt eu?”, întreabă tânărul. Smulgându-se din noianul amintirilor, Azucena îşi revine. Dar vorbele ei ocolesc răspunsul la întrebarea pusă. Ţiganca îi reproşează lui Manrico gestul nobil, prin care îl cruţase pe târărul Conte de Luna, în noaptea duelului din grădină.

Soseşte un mesager cu două veşti importante: fortăreaţa Castellor a căzut în mâinile partizanilor lui Urgel, iar Manrico este chemat să organizeze apărarea contra regaliştilor care se pregătesc să atace. Tot atunci, Manrico află că Leonora, crezându-şi iubitul ucis în duel, s-a hotărât să intre la mânăstire. Tânărul pleacă în grabă.

În faţa mânăstirii în care Leonora urma să se călugărească soseşte Contele de Luna cu un grup de soldaţi, hotărât să o răpească pe femeia iubită. Leonora îşi ia adio de la Ines. Intervenţia brutală a soldaţilor este zădărnicită de venirea lui Manrico şi a celor câţiva partizani. Leonora se aruncă în braţele celui pe care îl crezuse mort.

ACTUL III

Fortăreaţa Castellor, unde s-au refugiat Manrico şi Leonora este asediată de trupele Contelui de Luna. Azucena este prinsă în apropierea taberei soldaţilor. Ferrando recunoaşte în ea pe aceea care, cu ani în urmă, îl aruncase în flăcări pe fratele tânărului conte. Azucena mărturiseşte că este mama lui Manrico. Orb de gelozie şi dornic de răzbunare contele o condamnă la moarte prin ardere pe rug.

În interiorul fortăreţei Leonora şi Manrico trăiesc câteva clipe de fericire. Un mesager anunţă capturarea Azucenei de către trupele duşmane. Fără a ezita, Manrico se aruncă în luptă pentru a-şi salva mama (arie).

ACTUL IV

Manrico şi partizanii lui au fost învinşi. Mama şi fiul se află acum în aceeaşi temniţă. Leonora caută cu disperare un mijloc de a-şi salva iubitul (arie). Îndrăgostit, Contele de Luna îi cere tinerei dragostea şi credinţa în schimbul vieţii lui Manrico. Acceptând propunerea, Leonora soarbe otrava ascunsă sub piatra inelului pe care îl poartă în deget (duet) apoi pătrunde în închisoare pentru a duce ea însăşi iubitului ei vestea eliberării. Crezându-se înşelat, Manrico o respinge înţelegând adevărul doar în clipa în care Leonora moare (terţet). În aceeaşi clipă, de Luna ordonă executarea lui Manrico şi o obligă pe Azucena să asiste la supliciul fiului ei. Ţiganca însă şi-a împlinit răzbunarea. Ea îi dezvăluie contelui că, de fapt, Manrico era fratele lui.

*Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

**Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

***Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002