Reprezentativ
Lansare de carte „Roma, între Antichitate și Evul Mediu”, de Andrei Cristian Mînercă
12 octombrie de la 17:00 la 18:30
Gratis

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă invită luni, 12 octombrie 2026, la lansarea volumului „Roma, între Antichitate și Evul Mediu”, semnat de scriitorul Andrei Cristian Mînercă. La eveniment vor fi prezenți reprezentanții Editurii Cristian PlusArt, alături de invitații speciali: lect. univ. dr. Florian Olteanu și prof. Valentin Băluțoiu.
„Roma, între Antichitate și Evul Mediu este o incursiune într-una dintre cele mai dinamice, dar adesea neglijate, epoci ale istoriei universale: Antichitatea Târzie și perioada Dominatului. Aflată la granița dintre Roma păgână a lui Augustus și Constantinopolul basileilor creștini, această eră de tranziție anevoioasă a marcat reconfigurarea definitivă a lumii occidentale și bizantine.
Prin intermediul acestei lucrări, scrise cu entuziasm și rigoare documentară, tânărul istoric Andrei Cristian Mînercă îi poartă pe cititori dincolo de datele seci și de cronicile marilor împărați (Aurelian, Dioclețian, Constantin cel Mare sau tiranul Focas), coborând în fascinanta viață cotidiană a milioanelor de anonimi, de la plebeii din metropolele romane și asceții din pustiu, dar și printre intrigile de palat ale împărătesei bizantine precum Teodora sau Irina Ateniana.
Volumul explică mecanismele profunde ale schimbărilor sociale, religioase și militare, ce au marcat trecerea de la templul păgân la bazilica creștină, ascensiunea Bisericii pe dărâmăturile instituțiilor imperiale, expansiunea limbilor romanice și moștenirea romanității, care continuă să ne formeze identitatea și în prezent.– Cristian Dumitru, director Editura Cristian PlusArt.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00 în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene.
Detalii
- Dată: 12 octombrie
-
Oră:
17:00 la 18:30
- Preț: Gratis
- Categorie Eveniment: Conferință
Organizator
- Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
- Telefon 0351441809
- Email bib@aman.ro
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
-
Str. M. Kogălniceanu, nr. 9
Craiova, Dolj România + Hartă Google - Telefon 0351441809
- Vezi site-ul web Loc de desfășurare
Evenimente similare
-
12 octombrie de la 17:00
Erasmus în limbaj Gen Z
-
12 octombrie de la 17:00
De ce oamenii inteligenți fac alegeri proaste?
-
12 octombrie de la 17:00
De ce unii oameni ne încarcă cu energie, iar alții ne epuizează?