Reprezentativ
- Acest eveniment a trecut.
Studenții noștri pot mai mult, ediția a XIII-a
20 mai de la 10:00 la 20:00
Gratis

Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) și Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS), derulează proiectul „Studenții noștri pot mai mult – 2026”, aflat la cea de-a XIII-a ediție. Evenimentul se va desfăşura în zilele de 19 şi 20 mai 2026, între orele 10:00 – 20:00, în Centrul Vechi al Craiovei (strada Frații Buzești, zona Bancpost). Deschiderea oficială va avea loc marți, 19 mai, la ora 11:00, în prezența rectorului Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu.
Pentru acest eveniment, fiecare facultate va avea la dispoziție un stand de prezentare, în cadrul căruia își va expune și prezenta materiale de promovare, cât și produse care surprind specificul activității de la cursuri sau laboratoare. De asemenea, în cele două zile, vor fi organizate momente inedite și concursuri interactive diverse (cultură generală; perspicacitate; îndemânare) cu participarea studenților UCV.
Proiectul „Studenții noștri pot mai mult” vizează stimularea creativității, dorința de implicare a studenților Universității din Craiova în derularea unor activități practice, în vederea dezvoltării acestora atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. În plus, participarea la aceste activități are drept efect creşterea vizibilităţii oportunităţilor pentru studenți și absolvenții Universității din Craiova, promovarea voluntariatului, dar și a unui stil de viață sănătos prin activități educativ-recreative.

Detalii
- Dată: 20 mai
-
Oră:
10:00 la 20:00
- Serie:
- Studenții noștri pot mai mult, ediția a XIII-a
- Preț: Gratis
- Categorie Eveniment: Expoziție
- Site web: https://www.ucv.ro/media/det.php?id=3257
Organizator
- Universitatea din Craiova
- Telefon 0251414398
- Email rectorat@central.ucv.ro
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Piața Frații Buzești
- Craiova, Dolj România + Hartă Google
Evenimente similare
-
20 mai de la 10:00
Expoziția Eliade–Pettazzoni: Istoria unei Formări Intelectuale
-
20 mai de la 10:00
Expoziție „Pe urmele lui Brâncuși! Minte – mâini – materie și mult curaj!”
-
20 mai de la 10:00
Expoziție Autoportret în univers anterior – Emil Bănuți