Zâna păpușilor

Zâna Păpușilor
Data: 21 martie 2026
Ora: 17.00
Locația: Cercul Militar
Baletul „Zâna Păpușilor” de Josef Bayer, îndrăgit atât de cei mici, cât și de iubitorii de frumos de toate vârstele, revine în fața publicului craiovean într-o montare de o delicatețe aparte, în care grația dansului clasic se întâlnește cu bucuria copilăriei. Regia artistică și coregrafia poartă semnătura lui Francisc Valkay, iar scenografia este realizată de Răsvan Drăgănescu.
Acțiunea se desfășoară în Viena anului 1888, într-un fermecător magazin de păpuși. Rolul Zânei este interpretat de Olguța Ilie, distribuția fiind completată de artiștii Anca Țecu, Robert Vladu, Loredana Nicola, Alexandru Chera, Andreea Segărceanu, Say Ufuk Gengis, Amina Almahadin, Laurențiu Nicu, Răzvan Segărceanu, Alina Onofrei, Ruxandra Andruță, Raluca Mocanu, Răzvan Zamfir, Alexandra Iordache, Mihai Bălăceanu, Ansamblul de Balet al Operei Române Craiova și Școala de Balet Attitude.
Ora și locul evenimentului
Va așteptăm pe 21 Martie, începând cu ora 17:00 la Cercul Militar.
Preț:
Bilet Adult – 40 RON
Bilet Copil – 20 RON
Informații suplimentare:
0351.442.471
Distribuția:
Zâna păpușilor – Olguța Ilie
Ucenicul – Anca Țecu
Proprietarul – Robert Vladu
Colombina – Loredana Nicola
Arlechinul – Alexandru Chera
Aristocrata – Andreea Segărceanu
Aristocratul – Say Ufuk Gengis
Țăranca – Amina Almahadin
Țăran/General – Laurențiu Nicu
Păpușa stricată – Răzvan Segărceanu
Păpușa chinezească – Alina Onofrei
Păpușa japoneză – Ruxandra Andruță
Perechea de tiroleză – Raluca Mocanu și Răzvan Zamfir
Dans spaniol – Alexandra Iordache și Mihai Bălăceanu
Ansamblul de Balet al Operei Române Craiova
Școala de Balet Attitude
Regia artistică și coregrafia: Francisc Valkay
Asistent regie artistică și coregrafie: Erna Marin
Scenografia: Răsvan Drăgănescu
TABLOUL I
Acțiunea se petrece în anul 1888 la Viena, într-un magazin de păpuși „Kärntnerstrasse”. Proprietarul acestui magazin, un negustor tipic, oferea păpuși rare, cu calități artistice. În magazin avea ca ajutor o calfă plină de servilism și un tânăr ucenic. Un factor aduce corespondența, un comisar marfă, iar printre aceștia se strecoară și o fetiță cu păpușa ei stricată, rugându-l pe proprietar să i-o repare. Dar patronul refuză cererea fetiței, pe motiv că ea nu are bani. Întristată, fetița vrea să plece, dar ucenicul se apropie pe ascuns și ii promite că va repara el păpușa după închiderea magazinului.
În magazin intră o pereche de țărani, care vin pentru prima dată în oraș și, privind în vitrină, rămân uimiți de luxul păpușilor expuse.
Dar iată că proprietarul face plecăciuni. Cui? Desigur, unei familii bogate de englezi, care intră în magazin. Patronul și calfa speră la o afacere bună, oferă serviabili păpușile spre vânzare, în timp ce ucenicul râde de figurile caraghioase ale englezilor. Păpușa prezentată de patron nu funcționează. Supărat, acesta aruncă vina pe ucenic.
Decepționați, englezii vor să părăsească magazinul, dar proprietarul, insistent, îi roagă să mai rămână, pentru a-i determina să cumpere o păpușă foarte scumpă. În tot acest timp, țăranii care au asistat la scena de mai sus, numărându-și puținii bani, se mulțumesc să cumpere doar o păpușă mică.
Proprietarul închide magazinul, ucenicul însă se furișează din nou înăuntru și repară pe ascuns păpușa fetiței.
TABLOUL II
Ucenicul lucrează noaptea, pentru a repara păpușa. Obosit, adoarme… În visul său, păpușile care pentru el nu înseamnă marfă, ci opere de artă și știință, îl trezesc la viață.
Pe favorita sa – Zâna păpușilor – o vede ca pe stăpâna păpușilor. Din toate colțurile apar cele mai frumoase păpuși, care dansează. Bucuria acestei serbări este întreruptă de apariția păpușii care a dat greș când a fost oferită familiei de englezi și din cauza căreia tânărul ucenic a fost pedepsit, păpușă care se arată cu o figură amenințătoare.
Ucenicul vrea să fugă, dar cum se întâmplă întotdeauna în vis…abia poate să se miște din loc. Păpușile îi vin în ajutor, închizând păpușa stricată în cutia ei, iar serbarea continuă. Deodată se face întuneric, iar tânărul se trezește șezând pe podea. Dezamăgit, își dă seama că totul a fost numai un vis. Între timp s-a făcut ziuă și fetița bate la fereastra magazinului.
Vesel, tânărul ucenic îi arată că și-a ținut promisiunea, reparându-i păpușa.
* Francisc Valkay – coregraf
Detalii
- Dată: 31 martie
-
Oră:
11:00 la 12:30
- Serie:
- Zâna păpușilor
- Preț: 40Lei
- Categorie Eveniment: Evenimente pentru copii
- Site web: https://iticket.ro/event/zana-papusilor
Organizator
- Opera Română Craiova
- Telefon 0351442471
- Email rezervari@operacraiova.ro
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Cercul Militar Craiova
-
Str. Marin Sorescu, nr. 2
Craiova, Dolj 200642 România + Hartă Google
Evenimente similare
-
31 martie de la 11:00
Povestea celor trei purceluși
-
31 martie de la 11:00
Cineplexx Classics Kids: Luca
-
31 martie de la 11:00
Muzicanții din Bremen