Zăpezile de altădată

“Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, regia artistică și versiunea scenică de Mircea Cornișteanu.
Cu: Cerasela Iosifescu, Adrian Andone, Costinela Ungureanu, Cătălin-Mihai Miculeasa, Raluca Păun, Nicolae Vicol, Cosmin Rădescu

Scenografie: Puiu Antemir

Producător: Marius Pîrlea

Regia tehnică: Sorin Gruia

Sufleor: Anca Maria Ilinca

Lumini: Marian Tudorache, Alina Mitrache

Sunet: Dan Feneșan

Video: Florin Chirea / Orlando Edward

Durata spectacol: 1h 20 min

Sinopsis

Spectacolul „Zăpezile de altădată“, regia Mircea Cornișteanu, după piesa cu titlu omonim de Dumitru Solomon (1932-2003), este un succes de casă garantat: experiența regizorului (a mai montat de câteva ori acest text) și scriitura suplă, inteligentă a lui Dumitru Solomon conduc la o rețetă infailibilă. El (Adrian Andone), avansează impetuos și romanțios în teritoriile iubirii carnale încercând să o amețească pe Ea (Cerasela Iosifescu), într-o patetică dezlănțuire a amorului curtenitor, cu inflexiuni băștinașe. El vrea sărutul pasional, Ea presimte fiorul inimii zburdalnice: „oare de ce iubirea doare?” Prea tânăr ca să mai aibă nevoie de alte calități, El înșiră platitudini, truisme, fantezii cosmice („te iubesc nesfârșit, cât Universul, cât Timpul”) în vremea ce Ea, mefientă încă, vrea doar să fie iubită „îngrozitor de mult”. Rică și Zița nu sunt prea departe, doar în secolul XIX…

Până și Dolphis, statuia din piață sub care ei se cunosc, este revoltată de atâta logoree amoroasă și ușurătate a ființei – prinde viaţă pentru a coborî de pe soclu să le tragă un perdaf amorezilor amețiți de iubire și grandilocvență; viața nu e poezie, chiar dacă poate fi vis. Din acest vis se vor trezi în timp, când rutina își instalează dispozitivul ucigător. Iubirea se transformă în căsnicie.

Patul conjugal devenit teren de luptă va dezvălui publicului ceea ce știm (aproape) cu toții: Dragostea nu durează decât 3 ani (după formula lui Beigbeder, pe care Solomon o știa primul), uneori nici atâta.

Autorul

Dumitru Solomon s-a născut la Galați la 14 decembrie 1932 și a încetat din viață la București la 10 februarie 2003. Absolvent al Facultății de Filologie din București (1955).

Debutează în presă cu articole de critică literară, iar editorial în 1958 cu eseul „Problematica intelectualului în opera lui Camil Petrescu”. Activitatea sa eseistică a fost concretizată în volumele „Teatrul ca metaforă” (1976) și „Dialog interior” (1987).

A fost redactor al revistelor „Luceafărul” „și „Gazeta Literară”, iar după 1990 director al revistelor „Teatrul Azi” și „Scena”. Activitatea sa a fost răsplătită de lumea culturală cu numeroase premii: Premiul Academiei, de trei ori premiul Uniunii Scriitorilor, de trei ori premiul Asociației Scriitorilor din București, de două ori Premiul Umoriștilor Români și Premiul UNITER pentru piesa „Repetabila scenă a balconului”.

Câteva dintre piesele sale s-au bucurat de succes pe scenele teatrului românesc și european: „Fata morgana”, „Scene din viața unui bădăran”, „Arma secretă a lui Arhimede”, „Apa”, „Superba, nevăzuta cămilă”, „Pinacle”, „Orient-Express”, „Noțiunea de fericire”, „Zăpezile de altădată”, „Socrate, Platon, Diogene Câinele”, „Repetabila scenă a balconului”, „Cele două privighetori”.