Zilele Marin Sorescu: Sus, la Lilieci

SUS, LA LILIECI

Regia: Florin Liță

ARTISTUL POATE DESCHIDE CERURILE

Anna-Maria Zorilă

Îl vezi, mă? / Ce să văd? / Cercul. / Care cerc? / Ăsta de trece acum pe lângă noi? Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuiește, scoate praf… / -Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic. O scenă înconjurată de ape. Pământ sorescian. Apusuri albastre. Culise transparente. Lumânări așteptându-și arderea. Treceri oscilante între Om și Personaj. Chemare înspre (Re)cunoaștere! Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, Târgu Jiu, și-a așteptat publicul la recenta sa premieră – Sus, La Lilieci, cu un scenariu după Marin Sorescu, de Ana Maria Nistor, în regia lui Florin Liță, pe Insulița Jiului, într-un spațiu scenic construit simbolic pe două planuri – teluric, poporal, ce reda o imagine a unei rânduieli pur oltenești, și celest, transuman – un adăpost al liliecilor, materializat prin căderi de pânză, franjuri și ramificații scânteind, ce seamănă cu o barieră ce dă spre o lume în care Liliecii sunt un alter ego al oamenilor de jos: trăiesc în superstiții, nu se pot desprinde de jocul tradițional în care au fost angajați, animozitatea le dă un plus de valoare, iar umorul fin, cu iz amar, îi apropie și le sedimentează convingerile despre lume și despre viață. Îndelungi scene polifonice, create în numele anecdoticului, dezvăluie arhetipuri umane în esența și în propria filosofie existențială: grupul feminin, cu obișnuita suită de moravuri ereditare (actrițele Cornelia Diaconu, Mădălina Ciobănuc, Simona Urs), bărbatul cu deprinderi sinucigașe după o neînțelegere cu soția (actorul Adi Șerban, alături de actrița Adelina Puzdrea), călătorul cu idei progresiste aflat în permanent dezacord cu consătenii săi (actorul Ion Alexandrescu) sau perechea de milițieni (actorii Mihai Rădulea și Radu Tudosie), stăpânită de excesul de zel și de puterea de care dispunea irațional în fața celorlalți. Spectatorul pare captivat de aceste figuri ale unei umanități elementare, ce se desprind din aceste pământuri originare spre a se întoarce, conform legilor naturale, în biblica țărână sau în Raiul ce miroase atât de pregnant a floare de liliac, doar cu meritul de a fi succesorul unei existențe inelare, în care universul nu se întinde mai mult decât poate duce privirea. Textul mustește de snoavă țărănească, de imprecații familiare, fiecare trăindu-și propria comedie ca pe un praznic cuviincios și absurd, totodată, iar straiele conturează perfect tiparul oltenesc, în diversitatea sa cromatică și de texturi. Este inedit modul în care acțiunea dramatică este stopată intermitent prin intrările și prin ieșirile personajului aflat în contrapunct absolut, Lungu Nebunu (actorul Tedi Popescu / Vlad Fiu), cel care vede, simte, este atras și atrage pe ceilalți către Cercul al căror contur sunt incapabili să-L perceapă. Clarinetistul satului (actorul Cosmin Brehuță) revine alături de nebun ca un pandant, îl protejează și îi împărtășește harul divin, formând, parcă, o imagine mobilă a chipului hristic. Planul dramatic se îmbină cu politicul și cu imaginarul, creând o radiografie fidelă a unei veșnicii rurale, curată și mărginită, cu secvențe absorbite de magica îmbrățișare a Liliecilor. Dumnezeu trece printre oameni, Îi mângâie, Îi dojenește, așteaptă ca cineva să-L privească față în față, vuiește și luminează, miroase a rotund perfect, însă doar Artistul, în condiția sa privilegiată, este capabil să-L cuprindă cu adevărat și să deschidă Cerurile…

Sursa: LiterNet.ro aici