Încarc Evenimente

« Toate Evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

Summer Bizarre Bazaar – Partea a II-a

1 septembrie 2025 de la 10:00 la 20:00
Gratis
Vara nu se putea încheia fără încă o porție de culoare, creativitate și povești adunate în obiecte cu suflet!
Așa că vă invităm la Summer Bizarre Bazaar – Partea a II-a, organizat de Asociația Carousel Project, între 28 august – 1 septembrie, chiar în inima Craiovei, pe strada Unirii, zona Filarmonica Oltenia.
🌞 Dacă în iunie ne-am întâlnit pentru prima ediție de vară, acum vă așteptăm să închidem vacanța împreună, cu peste 30 de artizani, creatori și colecționari veniți din Craiova și din toată țara.
Veți descoperi:
✨ bijuterii handmade din piele, ceramică, rășină, sârmă sau textile pictate și croșetate
✨ jucării croșetate și chiar realizate la imprimantă 3D
✨ haine cu stil – de la piese elegante din lână împâslită până la haine reciclate și pictate cu inspirație
✨ accesorii de tot felul: genți, curele, broșe, borsete, brelocuri – toate lucrate manual cu multă migală
✨ cosmetice naturale homemade: creme, loțiuni, săpunuri, lumânări parfumate, seruri și geluri delicate
✨ tablouri și obiecte decorative, insigne, magneți, jocuri inteligente pentru copii și adulți
✨ și, desigur, comori cu povești – antichități și obiecte de colecție ce așteaptă un nou cămin.
🎨 Pentru cei mici, distracția continuă la atelierele creative: pictură pe figurine din lemn sau ipsos, personalizarea rucsăceilor, penarelor și sacoșelor din pânză (ca să fie pregătiți de școală cu stil), dar și ateliere de codițe împletite – pentru un look vesel și colorat de sfârșit de vacanță.
🤹‍♂️ Și pentru că Summer Bizarre Bazaar se desfășoară în aceleași zile cu ultimele 5 zile de spectacole și ateliere ale Festivalului Puppets Occupy Street, centrul Craiovei va fi plin de magie. Așadar, între două reprezentații cu artști internaționali, păpuși gigantice și parade fabuloase, vă așteptăm să vă bucurați și de un shopping de calitate, cu obiecte care spun, la rândul lor, povești.
🕙 Program: zilnic, 10:00 – 20:00
📍 Locație: Strada Unirii, zona Filarmonicii Oltenia
🌺 Vă așteptăm cu brațele deschise și tarabele pline! Să ne bucurăm împreună de finalul verii, cu un târg plin de culoare, muzică, joacă și inspirație.

Detalii