Încarc Evenimente

« Toate evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

Simon Boccanegra – Festivalul Internațional Elena Teodorini, ediția a XVIII-a

7 octombrie 2023 de la 19:00 la 22:00

60RON

7 octombrie, ora 19.00 | Cercul Militar

SIMON BOCCANEGRA

de Giuseppe Verdi

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA


Festivalul Internațional Elena Teodorini, ediția a XVIII-a, 1 octombrie – 19 noiembrie 2023! Urmează șapte săptămâni de sărbătoare a muzicii, 15 evenimente și tot atâtea ocazii de a asculta lucrări și soliști de referință în arta lirică. Vă invităm să petrecem împreună o toamnă plină de evenimente muzicale!
Mai multe detalii:
http://www.operacraiova.ro/

Bilete online:
https://iticket.ro/

Informații și rezervări la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro


Simon Boccanegra

GIUSEPPE VERDI

  • PREMIERĂ OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA
  • 11 februarie 2016
  • DURATĂ
  • 3 ore
  • MENŢIUNI
  • Spectacol în limba italiană cu supratitrare în limba română

 Operă într-un prolog şi trei acte de Giuseppe Verdi

Libretul de Francesco Maria Piave şi Arrigo Boito după piesa omonimă

de Antonio Garcia Guttiérrez

Spectacol al Operei Române Craiova pe scena Cercului Militar, în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini, ediția a XVIII-a

Biletele sunt disponibile online:
https://iticket.ro/event/simon-boccanegra

și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Conducerea muzicală: Adi Bar Soria (Israel)

Distribuţia:

Simon Boccanegra – Ioan Cherata

Jacopo Fiesco – Gianluca Breda (Italia)

Paolo Albiani – Steponas Zonys (Lituania)

Pietro – Dragoș Drăniceanu

Maria (Amelia) Boccanegra – Renata Vari

Gabriele Adorno – David Baños (Spania)

Căpitanul Crossbowmen – Stanislav Voloșin

Un’ancella – Corina Vlada

Orchestra și Corul Operei Române Craiova

Regie artistică: Plamen Kartaloff (Bulgaria)

Asistent regie artistică: Arabela Tănase

Scenografie: Răsvan Drăgănescu

PROLOG

Genova, secolul al XIV-lea.

Paolo și Pietro, lideri ai plebeilor, conspiră pentru a răsturna aristocrația. Aceştia îl numesc pe popularul fost pirat Simon Boccanegra în calitate de candidat pentru funcția lor de Doge, magistratul șef al republicii. Boccanegra acceptă, în speranța că noua sa poziție îi va permite să se căsătorească cu Maria, fiica patricianului Fiesco, ținută prizonieră de tatăl ei, deoarece tocmai a născut copilul nelegitim al lui Boccanegra.

Fiesco apare singur, purtând doliu după moartea subită a Mariei. Neştiind că ea a murit, Boccanegra încearcă să facă pace cu patricianul, dar Fiesco cere mai întâi ca acesta să-i dea nepoata. Boccanegra explică faptul că nu știe unde se află fetița care a dispărut fără urmă.

Cei doi bărbați pleacă, iar Boccanegra intră în palatul lui Fiesco în căutarea Mariei. Îndurerat, descoperă corpul neînsufleţit al Mariei, în timp ce glasul mulțimii îl proclamă doge.

ACTUL I

Douăzeci și cinci de ani au trecut.

Boccanegra i-a exilat pe mulți dintre adversarii săi politici, iar Fiesco trăiește în afara Genovei sub numele asumat de Andrea Grimaldi. El este gardianul unei anumite Amelia Grimaldi. Abandonată ca orfană, ea a fost adusă în locul realei fiice Grimaldi – care a murit la o vârstă fragedă –, pentru a oferi familiei o moștenitoare. Amelia este în realitate Maria Boccanegra, fiica dogelui și nepoata lui Fiesco, dar niciunul dintre bărbaţi nu îi cunoaşte adevărata identitate. Iubitul Ameliei este patricianul Gabriele Adorno. Împreună cu Fiesco, pe care îl știe doar sub numele său asumat, Gabriele a complotat împotriva lui Boccanegra.

În grădina palatului Grimaldi, Amelia îl așteaptă pe Gabriele. Ea îl avertizează împotriva pericolelor activităților sale politice și îi spune că dogele vrea ca ea să se căsătorească cu sfătuitorul acestuia, Paolo. Gabriele speră ca el să se căsătorească cu Amelia și este descurajat de revelația ei că ea nu este o Grimaldi, ci o orfană cu trecut necunoscut. El pleacă, hotărât să îl răstoarne pe doge.

Boccanegra ajunge să-i spună Ameliei că i-a grațiat pe presupuşii ei frați Grimaldi. Impresionată de generozitatea lui, ea recunoaşte dragostea ei pentru Gabriele și vorbește despre trecutul ei singuratic. Din portretele identice pe care le au cu mama Ameliei, Boccanegra își dă seama că Amelia este fiica lui demult pierdută. Se îmbrățișează. Fata pleacă și Boccanegra îi spune lui Paolo să abandoneze orice speranță de a se căsători cu ea. Paolo complotează cu Pietro să o răpească pe Amelia.

Boccanegra îndeamnă consiliul orăşenesc să păstreze pacea cu Veneția. Gabriele intră val-vârtej, urmărit de o mulțime: acesta a ucis un om care a încercat să o răpească pe Amelia. El îl acuză pe Boccanegra că a complotat răpirea și încearcă să-l înjunghie. Amelia intervine. Ea descrie răpirea și fuga ei, dar refuză să dezvăluie cine a fost vinovatul. O nouă demonstraţie erupe și Boccanegra îndeamnă din nou la pace. El îi blesteamă pe răpitorii Ameliei și îi comandă lui Paolo, pe care îl suspectează de a fi vinovat, să repete cuvintele blestemului. Îngrozit, Paolo este obligat să se supună, chiar dacă aruncă blestemul asupra lui însuşi.

ACTUL II

Paolo reflectează la blestem și toarnă otravă în apa de băut a lui Boccanegra. Fiesco și Gabriele sunt conduşi în încăpere, iar Paolo încearcă să-l convingă pe bătrân să-l asasineze pe doge, dar în ciuda urii sale pentru Boccanegra, Fiesco refuză să se implice în complot. Când Paolo face insinuări cu privire la relația lui Boccanegra cu Amelia, Gabriele, rămas singur, răbufneşte într-un acces de gelozie. Amelia intră, dar înainte de a putea explica, apare Boccanegra. Gabriele se ascunde în timp ce Amelia îi cere tatălui ei să îl ierte pe iubitul ei. Boccanegra este de acord. Singur, el bea apa otrăvită și adoarme. Gabriele, care nu a auzit nimic din precedenta conversație, revine și este pe cale de a-l înjunghia pe Boccanegra, când Amelia dă valma. Dogele dezvăluie că el este tatăl Ameliei și îl iartă pe pocăitul Gabriele. Întrucât o gloată rebelă se aude din afară, Gabriele promite să lupte de partea lui Boccanegra.

ACTUL III

Genova sărbătorește victoria lui Boccanegra asupra rebelilor. Paolo, care este condus la execuţie, îl întâlnește pe Fiesco și îi mărturiseşte acestuia că el a fost cel care l-a otrăvit pe doge și a încercat să o răpească pe Amelia. Boccanegra intră, bolnav de moarte, gândindu-se la mult-iubita lui mare genoveză. Fiesco îl provoacă și apoi dezvăluie adevărata lui identitate. Când Boccanegra îi spune că Amelia este nepoata lui, Fiesco izbucnește în lacrimi și cei doi bărbați se împacă. Amelia și Gabriele intră. Boccanegra muribund binecuvântează cuplul de tineri și îl numeşte pe Gabriele succesorul său.

* www.metopera.org

Detalii

Dată:
7 octombrie 2023
Oră:
19:00 la 22:00
Cost:
60RON
Categorie Eveniment:
https://iticket.ro/event/simon-boccanegra

Organizator

Opera Română Craiova
Telefon:
0351442471
Email:
rezervari@operacraiova.ro
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Cercul Militar Craiova
Str. Marin Sorescu, nr. 2
Craiova, Dolj 200642 România
+ Google Map