Încarc Evenimente

« Toate Evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

Regina Mamă

2 septembrie 2025 de la 20:00 la 22:00
195Lei
„Regina Mamă” – PREMIERĂ LA CRAIOVA.
📍Teatrul Național Marin Sorescu.
🗓️ 2 septembrie ora 20:00
🎭 „Regina Mamă” este o confesiune scenică despre iubirea complicată dintre o mamă și fiul ei. Oana Pellea și Marius Manole construiesc un univers în care emoția se împletește cu durerea, umorul cu regretele și speranța cu adevărurile nespuse.

„Regina Mamă

Un text minunat. E comedie? Da. E și dramă? Da. E teatru? E viață? Rămâne la latitudinea dumneavoastră să decideți. O mamă și un fiu. Două generații, două lumi, dar un unic Univers. E multă iubire și duioșie în Universul lor, sunt lumini și umbre, conflicte și împăcări, glume și acuzații, regrete, emoție și hohote de râs… Vi se pare cunoscut? Nu-i așa că sună a VIAȚĂ?

Mă bucur tare că mă reîntâlnesc cu Marius Manole, într-un nou proiect.

Întotdeauna o plăcere să exist pe scenă împreună cu el. E un profesionist desăvârșit, un artist și un om minunat.

Întreaga echipă care realizează acest spectacol este o bucurie.

Deci: Doamnelor și domnilor, vă invităm la TEATRU, să ne bucurăm împreună de o bucată de viață!

P.S. Și eu te cam ❤, Marius!”

“Aproape că nici nu-mi vine să cred că se întâmplă. Un text minunat, care a făcut istorie. Două personaje care, sub masca durității, ascund o vulnerabilitate incredibilă. În perioada asta a vieții noastre, ne e mult mai comod să fim agresivi, să atacăm, să fim pe picior de război.

E aproape rușinos să mai spui „mi-e dor”, „mulțumesc”, „te iubesc”. Ne ferim să ne arătăm slăbiciunile – cu prietenii, cu colegii, chiar și cu părinții noștri. Dar iubirea nu stă deoparte; vine peste tine chiar și atunci când fugi de ea.

Bucuria cea mare este (re)întâlnirea cu doamna Oana Pellea. Îmi doream de mult să găsesc un text în care să jucăm, să ne jucăm, pentru că asta facem de când ne știm. Ne place. Să ne provocăm, să ne surprindem, să vorbim atunci când tăcem și să râdem mult. Sper să jucăm mulți, mulți ani acest spectacol. Asta depinde și de dumneavoastră, spectatorii. Abia aștept! Fie într-un ceas bun!”

Distribuția: OANA PELLEA, MARIUS MANOLE

Asistent regie: Mădălina Ciupitu; Scenografie: Mădălina Marinescu; Costume: Maria Ștefănescu; Muzica: Andrei Irimia; Design: Mădălin Irofte; Producator: Prestige Art Production

Durată spectacol: 2 ore

Detalii

Loc de desfășurare