Încarc Evenimente

« Toate Evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

O noapte furtunoasă

21 ianuarie de la 19:00 la 20:30
24Lei
după Ion Luca Caragiale
Regia: Alexandru Boureanu și Raluca Păun
Consultanță scenografie: Lia Dogaru

Regia tehnică: Sorin Gruia

Sunet: George Udrea

Lumini: Alina Mitrache

Sufleor: Adrian Țîrcă

Secretar literar: Denisa Neațu

Producător: Marius Pîrlea

Distribuția:
Iulia Colan
Romaniţa Ionescu
Gabriel Marciu
Mircea Mogoșeanu
Marian Politic
Cosmin Rădescu
Cătălin-Mihai Miculeasa
Nicolae Vicol
Ion Luca Caragiale (1852 – 1912) este considerat unul dintre cei mai importanți dramaturgi români. Încă din tinerețe a făcut parte din lumea teatrală românească, unchii săi au fost Costache și Iorgu Caragiale (actori și directori de trupe teatrale). A făcut figurație în spectacolele Teatrului Național, astfel avea voie să asiste gratuit la reprezentații. Caragiale a fost sufleor și corector tipografic, cea de-a doua meserie i-a dăruit „groaza de greșeală de tipar” pe care a păstrat-o toată viața. Începuturile literare pot fi încadrate între anii 1877 și 1879, atunci când publica ce scria în „Ghimpele”, „Timpul” și diverse reviste umoristice ale vremii. Caragiale a fost și director al Teatrului Național din București între 1888 și 1889. Comediile lui constituie o satiră realistă a societății defectuoase în care a trăit. Această satiră cuprinde aspecte ale mișcării de jos în sus pe scara socială, mișcarea celor dornici să parvină, cei lacomi de putere și de bani, a celor „lipsiți de omenie și de caracter”.
Caragiale a vizitat de câteva ori Craiova, pentru teatru sau afaceri politice! Caragiale a editat la Craiova ziarul conservator „Doljul” (1879), s-a reîntors în 1883 pentru o operațiune similară, iar în stagiunea 1886-1887 a asistat la repetițiile spectacolului O scrisoare pierdută, cu un impresionant rol „Cetățeanul turmentat” făcut de Ion Anestin, prietenul său de inimă. A revenit în 1896, când a susținut conferința „Păreri literare” și a păstrat mereu Craiova în suflet.
În 1912, I. L. Caragiale împlinea 60 de ani și a fost invitat de Emil Gîrleanu, directorul Naționalului craiovean, să fie omagiat aici. Aflat la Berlin, dramaturgul și-a dat acordul pentru reprezentarea integralei pieselor sale pe scena Naționalului și a cerut suma de 2000 de lei. Gîrleanu spera ca Nenea Iancu să vină la Craiova, însă n-a fost să fie. Lui Gîrleanu, care insista să fie prezent la Craiova, Caragiale îi răspundea abil că „aniversarea nu era prevăzută în contract”! S-au jucat în acel an, primăvara și toamna, „D-ale Carnavalului” și „Conu Leonida față cu reacțiunea” (spectacol-coupé), „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „Năpasta”, „9 aprilie”, monolog în proză în lectura lui V. Eftimiu și E. Gîrleanu. Caragiale acordase Craiovei dreptul de a-i juca piesele în toată România, „în afară de București și Iași”!
 Revista SpectActor, nr. 2/ mai-august 2023

Detalii

Loc de desfășurare

Organizator