Încarc Evenimente

« Toate evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

Maya în Lumea Zurli

26 octombrie de la 11:00 la 12:30

50RON
Cel mai nou spectacol va ajunge în toate colțurile României: „Maya în Lumea Zurli”!
Mirela Retegan: „Fiecare lucru începe cu a fost odată ca niciodată”.
Zâna Poveștilor, o lecție de viață din cărțile cele mai îndrăgite
În acest nou turneu prin țară își va face debutul și cel mai nou personaj, Zâna Poveștilor. Această zână ghidușă și plină de surprize vine să le creeze copiilor prieteni noi. E maestra comunicării, nu doar că știe toate poveștile din lume, pentru că locuiește în cea mai mare bibliotecă din Univers, dar știe și cum să folosească fiecare cuvânt. Valijoara ei e plină de expresii din povești pe care copiii le iubesc și le învață. Ea vine să o ajute pe Maya, iar dialogurile dintre ele sunt presărate de lecții de viață: „Să-ți faci prieteni oameni e cel mai greu. Trebuie sǎ construiți împreună o relație”, „Cu oamenii e cel mai greu. Oamenii te părăsesc, te trădează, oamenii te lasă să-ți faci așteptări și apoi te dezamăgesc… sigur nu vrei niște pisici? Sau căței? E mult mai simplu cu animalele”.
Valorile și emoțiile fundamentale, transformate în personaje în Lumea Zurli
În casa Zurli, fiecare emoție își găsește o cale de exprimare, pentru că Tanti Prezentatoarea, mama Mayei și a tuturor personajelor Zurli, încurajează râsul, vulnerabilitatea, lacrimile de bucurie și curiozitatea. „Cele mai grele lucruri copiii le învață cel mai ușor prin joc și poveste”, e credința cu care Tanti Prezentatoarea, Mirela Retegan, a crescut-o pe Maya și a construit toată Lumea Zurli, iar spectacolele Zurli îi ghidează pe părinți și pe copii într-o călătorie transformatoare, plină de învățăminte.
Întregul concept al spectacolelor Zurli este construit pe baza sentimentelor trăite de copii, dar și de părinții lor. Maya este simbolul prieteniei, iar Fetița Zurli este întruchiparea veseliei. Vrăjimăturica și Buldubuc sunt recunoscuți pentru ordine și curățenie, în timp ce Mulțumesc, Truli și Clopoțel întruchipează curajul, cunoașterea și curiozitatea. În Casa Zurli sunt la loc de cinste și bunătatea (Bucătărașul Zurli), loialitatea (Tashu), onestitatea (Tasha), iertarea (Zâna Bună) și entuziasmul (Yuppi). Dar în viață nu ne întâlnim doar cu sentimente pozitive, astfel că în Lumea Zurli este și Tura Vura (întruchiparea aroganței, lăcomiei, zgârceniei, invidiei și răutății), care vine să aducă dezordinea, dar și să pună într-o și mai intensă lumină valorile frumoase.
Cum deosebim binele de rău, cum trecem peste o „criză” și cum ne păstrăm bucuria fiecărei zile, aflați în spectacolul „Maya în Lumea Zurli”!

Loc de desfășurare

Teatrul Național Craiova – Sala Amza Pellea
Str. A. I. Cuza, nr. 11
Craiova, Dolj 200585 România
+ Google Map
Telefon:
0251 413 677
Vezi site-ul web Loc de desfășurare