Lecția

„Lecția este, bineînțeles, o piesă-școală despre totalitarism, îndoctrinare, abuz, despre un fel de putere dictatorială și hipnotizantă a limbajului golit de sens. Dar în acest spectacol ne-a interesat să descoperim în ce măsură este, mai mult decât orice, vorba despre amintiri din copilărie, traume transgeneraționale, familii disfuncționale și relațiile toxice din interiorul lor. De aceea am vrut să chestionăm în ce măsură „lecția“ este un tip de traumă învățată acasă, prin mecanisme moștenite, repetate din generație în generație. Ni s-a părut foarte valoroasă lectura textului din prisma unei familii care dorește să predea unui etern copil (deja adult) o lecție absurdă, crudă și inutilă, în fiecare zi, la nesfârșit, cu speranța că de data asta lecția îi va „prinde bine”. Descoperim în piesa ionesciană un fel de violență care este subtil amestecată cu afecțiunea și asta face să fie mult mult mai greu să te revolți, să te opui, să te aperi.

Bobi Pricop

Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde trăia familia maternă. Întors în România, după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava. Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Național „Carol I” din Craiova. A debutat ca poet în anul 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. Cartea de debut este un volum de versuri, Elegii pentru ființe mici (1931, Ed. Scrisul românesc).  În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate cărți ale vremii. În românește a mai publicat Englezeşte fără profesor (piesă de teatru, 1943), iar în 1992 a apărut volumul de publicistică Război cu toată lumea. În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa Cântăreața cheală, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care au făcut din el marele dramaturg francez, alături de Samuel Beckett. Membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6).

Selecție cronici:

• „O explozie de culoare, scena în roz, şi nu, nu este Barbie, este Lecţialui Eugčne Ionesco. Decorul proiectat de Oana Micu incită spectatorii, are un loc aparte în punerea în scenă gândită de Bobi Pricop. Este Pop-Art şi multă plasticitate, piese de mobilier bidimensional, decor de carton, o teatralitate expusă, o trecere de la anti-teatru la meta-teatru, uşa care deschide spectacolul poartă inscripţia „Homeschooling”, Ionesco. (…) Aici, cu acest exerciţiu pedagogic suntem chez Ionesco, în lumea lui, lumea într-o oglindă răsturnată, unde tensiunea dramatică se produce, este eliberată fără ajutorul intrigii. O elevă, un profesor, lecţia. Un spectacol fără intrigă, dar un spectacol în care tensiunea dramatică este integrată unui plan de acţiune care prinde publicul într-o creştere constantă, până la paroxism, dar mereu un paroxism amânat, mereu amânat ca în boleroul lui Ravel. (…)

O cutie magică este acest spectacol, ca un cufăr decorat nu cu ,,sileni” (companioni ai lui Dionysos meniţi să provoace râsul tămăduitor), ci cu roz şi monştri de carton, dar şi o lecţie de (non)sens sau, mai bine zis, exces de sens, ,,un cadou de sens”, de teatru şi teme mereu actuale, iar când râsul şi violenţa merg mână în mână, râsul încetează.”

Daniela Firescu, Pedagogie şi… teatralitate, revista Ramuri nr. 3 / 2024

• „Lecția lui Eugen Ionescu, montarea lui Bobi Pricop de la Naționalul craiovean, înveți parcă mult mai repede că râsul devine grimasă în universul insolit și lugubru al absurdului ionescian. Pentru că asupra unui comic aparent planează, încă din debutul spectacolului, inconfortabilul.

Bobi Pricop structurează tensiunea într-un mod insolit, îi permite să invadeze spațiul prin culori tari – cu ajutorul scenografiei semnate de Oana Micu ‒ și prin privirile hipnotice ale personajelor, care sticlesc pe fundalul cromaticii țipătoare. (…)

Ce face Bobi Pricop cu Lecția este o așezare in decor a ideii de violență, cu o scenografie care urlă despre oroare în timp ce mimează, blufând, desenele animate, cu girul a trei actori excepționali, care au înțeles foarte bine că în lumea absurdă a lui Ionescu personajele vorbesc cu totul, cu ochi, cu mâini, cu tot corpul, chiar și atunci când tac, ba mai ales când tac.”

Anda Simion, Lecția lui Bobi Pricop sau cum așezi violența în decor, revista Scrisul Românesc, nr.3/2024, pag. 21