
- Acest eveniment a trecut.
Întâlnirile SpectActor: conferință Matei Vișniec – Europa Est-Vest: atât de aproape și atât de departe
18 martie de la 17:00 la 18:30
16Lei

Pe 19 martie, de la ora 19.00, autorul va fi prezent la premiera oficială a spectacolului „Țara lui Gufi”, al cărui text îi aparține, în regia lui Dan Tudor.


Este autorul mai multor volume de poezie şi de articole, a şase romane, a unei culegeri de nuvele şi a peste 60 de piese de teatru. Numeroase premii i-au răsplătit activitatea, începînd cu Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1984 pentru volumul Înţeleptul la ora de ceai. El a mai obţinut Premiul Academiei Române, precum şi Premiul pentru întreaga activitate al Uniunii Teatrale din România (UNITER). În Franţa i-a fost decernat de mai multe ori Premiul presei la Festivalul internaţional de teatru de la Avignon, Premiul european acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici, precum şi Premiul de literatură europeană Jean Monnet pentru romanul Negustorul de începuturi de roman.
În anul 2021, Matei Vișniec a fost decorat de președintele francez Emmanuel Macron cu Ordinul Național al Meritului în grad de cavaler.

După căderea comunismului în 1989, Matei Vişniec a devenit unul dintre autorii cei mai jucaţi în România, cu spectacole create pe toate scenele naţionale (Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara), precum şi în alte numeroase oraşe. Numeroase piese radiofonice realizate de Teatrul Naţional Radiofonic.




Detalii
- Dată:
- 18 martie
- Oră:
-
17:00 la 18:30
- Cost:
- 16Lei
- Categorie Eveniment:
- Conferință
- Site web:
- https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1831
Organizator
- Teatrul Național Marin Sorescu Craiova
- Telefon
- 0251 413 677
- secretariat@tncms.ro
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Teatrul Național Craiova – Sala I. D. Sîrbu
-
Str. A. I. Cuza, nr. 11
Craiova, Dolj 200585 România + Hartă Google - Telefon
- 0251413677
- Vezi site-ul web Loc de desfășurare
Evenimente similare
-
18 martie de la 17:00
serArte – prezentări despre artă modernă și contemporană
-
18 martie de la 17:00
serArte – prezentări despre artă modernă și contemporană
-
18 martie de la 17:00
serArte – prezentări despre artă modernă și contemporană