Încarc Evenimente

« Toate evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

Festivalul Internațional „Alexandru Macedonski” 2023

2 iunie 2023 de la 10:00 la 17:00

|Periodic Eveniment (Vezi totul)

One event on 3 iunie 2023 at 9:30

Gratuit

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Primăria Craiova și Casa de cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, organizează în zilele de 2 și 3 iunie 2023, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”. Festivalul Internațional „Alexandru Macedonski” reunește numeroși scriitori de prestigiu, critici și istorici literari, profesori universitari, cercetători, jurnaliști din țară și străinătate (Republica Moldova, Italia, Serbia și Spania).

Alexandru Macedonski, autorul Nopților și al Rondelurilor și-a legat începuturile poetice de Oltenia natală, copilărind la conacul familiei de la Pometești, comuna Goești și la casa din Craiova, situată în „Mahalaoa Sf. Ioan Sebastian” sau „a Cernăteștilor”, la marginea orașului vechi, unde în prezent se află Grădina Botanică. A urmat cursurile școlare în fostul local al Liceului Carol I („Lyceul/ Gimnasiul Mare din Craiova”) până în clasa a V-a, studii încheiate cu certificat de absolvire. La Craiova a scris și primele lui poezii, începând cu anii de școală, continuând cu cei de dinaintea primei plecări în străinătate, orașul fiind, în acea perioadă, cel de-al doilea cămin al viitorului poet.

În celebra sa „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, George Călinescu scria: „Câte strofe din opera lui Macedonski rezistă, sunt ale unui poet mare, tot aşa de mare ca şi Eminescu în punctul cel mai înalt atins.”

Poetul va fi omagiat la bustul său din bronz din Grădina Botanică, printr-un moment artistic și depuneri de flori, precum și în cadrul unui simpozion științific.

Comunicările susținute de invitați cu acest prilej vor fi publicate în volumul V al „Caietelor macedonskiene”, ce urmează a fi lansat pe 24 noiembrie, ziua morții marelui scriitor oltean.

 

PROGRAMUL Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”,
ediția a V-a, Craiova, 2 – 3 iunie 2023

Organizatori: Consiliul Județean Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Primăria Craiova, Casa de cultură „Traian Demetrescu” și Asociația Culturală „Alexandru Macedonski”

Vineri, 2 iunie 2023
• Ora 10.00
– Deschiderea oficială a Festivalului – Consiliul Județean Dolj
– Cuvânt de salut și mesaj de întâmpinare pentru participanții la eveniment, rostit de președintele Consiliului Județean, domnul Cosmin Vasile
– Cuvânt de salut al domnului Lucian Dindirică, director al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
– Mesaj de întâmpinare al domnului Laurențiu Tudor, director al Casei de cultură „Traian Demetrescu”
– Înmânarea unor diplome de excelență invitaților care s-au remarcat în promovarea operei macedonskiene de către scriitorul Ion Munteanu, director al Asociației culturale „Alexandru Macedonski”

• Ora 11.30
– Depunere de flori la bustul din bronz al poetului din Grădina Botanică
– Scurt moment poetic macedonskian susținut de colaboratorii Casei de Cultură „Traian Demetrescu”
– Scurt moment muzical din repertoriul lui Tudor Gheorghe, pe versurile lui Macedonski, asigurat de Valentin Ajder, director al Editurii Eikon, București

• Ora 15.00
– Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, sala „Dinu. C. Giurescu Giurescu”, Simpozionul „Alexandru Macedonski, poet romantic și simbolist”, (prima parte);
Moderator: Ion Munteanu, director al Festivalului.

Comunicări la Simpozionul „Alexandru Macedonski, poet romantic și simbolist”

1. Mihai Cimpoi, Chișinău: „Dante în viziunea lui Macedonski”;
2. Emilia Stajila, Chișinău: „Publicistica lui Alexandru Macedonski”;
3. Gheorghe Glodeanu, Satu-Mare: „Alexandru Macedonski și provocările fantasticului”;
4. George Vulturescu, Satu-Mare: „Alevandru Macedonski, poetul maladiilor societății românești…”;
5. Daniel Corbu, Iași: „Versul simfonic la Macedonski”;
6. Maria Tronea, Craiova: „Natura la Macedonski”;
7. Toma Grigorie, Craiova: „Muzică și simbol în rondelurile macedonskiene”;
8. Clelia Ifrim, București: „Flori şi culori în poezia lui Alexandru Macedonski”;
9. Viorica Ioviță, Craiova: „Manualele școlare în război cu Alexandru Macedonski”;
10. Nichita Danilov, Iași: „Blestemul testamentului macedonskian”;
11. Constantin Stoenescu, București: „Arheologia rondelului provinciei la Alexandru Macedonski”. Coautor: Emil Păunescu;
12. Ana Ocoleanu, Craiova: „Imnurile către noapte ale lui Novalis și Nopțile macedonskiene. Noaptea ca topos liric la începutul sec. al XIX-lea în cultura europeană”;
13. George Grigore, București: „Macedonski și fascinația Orientului”;
14. Geo Constantinescu, Craiova: „Influențe simboliste în opera lui Macedonski”;
15. Niculina Oprea, Timișoara: „De la realitate la mit. Imaginarul în poezia lui Alexandru Macedonski”;
16. Giovanni Magliocco, Italia: „Spații heterotopice ale rătăcirii și ale morții la Alexandru Macedonski. Le vaisseau fantôme și Vaporul morții”;
17. Ilona Duță, Craiova: „Spectralitatea ca proiecție creatoare în poetica macedonskiană”;
18. Alexandru Ovidiu Vintilă, Suceava: „Alexandru Macedonski – pur și simplu”;
19. Picu Ocoleanu, Craiova: „Macedonski – receptor al gândirii nietzscheene în cultura română”;
20. Izabel Vintilă, Suceava: „Recitindu-l pe Macedoski…”;
21. Teodor Sinezis, Piatra Neamț: „Forța seducției și autenticitatea inspirației verticale la Macedonski”;
22. Ștefan Mitroi, București: „Cine ar fi Macedonski de azi?”;
23. Ala Sainenco, Ipotești: „Din Fondul Documentar Ipotești – Alexandru Macedonski”;
24. Lucia Țurcanu, Ipotești: „Alexandru Macedonski, de la imitații la armonii imitative”;
25. Mihai Barbu, Petroșani: „Moartea lui Dante și visul himeric al lui Macedonski”;
26. Tania Jilavu, Spania: „Macedonski, idee, idealism și culoare”;
27. Nicolae Marinescu, Craiova: „Alexandru Macedonski, un spirit european avant la lettre”;
28. Pompiliu Crăciunescu, Timișoara: „Macedonski și Olimpul aparenței”;
29. Florian Copcea, Drobeta Turnu-Severin: „Alexandru Macedonski: viziuni asupra paradigmei artei poetice”;
30. Mihai Firică, Craiova: ,,Macedonski și inefabilul noptii”;
31. Victoria Stolojanu-Munteanu, Târgu-Jiu: „Insula Albă și Biserica neagră. Apropieri și antinomii în simbolistica prozelor lui Alexandru Macedonski și A.E. Baconsky”;
32. Ana Paraschivescu, Craiova: „Urâțenia, o armonie macedonskiană”;
33. Dan Sebastian Buciumeanu, Drobeta Turnu-Severin: „Complexul focului la Macedonski”;
34. Ada Stuparu, Craiova: „Lirica macedonskiană – conexiuni livrești în critica literară”;
35. Tudor Nedelcea, Craiova: „Oltenia lui Macedonski în interpretarea lui Ion Munteanu”;
36. Ioan Pintea, Bistrița-Năsăud: „Macedonski și Coșbuc. Talente și caractere”;
37. Olimpiu Nușfelean, Bistrița-Năsăud: „Macedonski – cerul oglindit în ochiul Omenirii”;
38. Gabriela Nedelcu-Păsărin, Craiova: „Alexandru Macedonski în amintirile fiului său, Pavel”;
39. Ioan Lascu, Craiova: „Notorietatea lui Macedonski”;
40. Ion Munteanu, Craiova: „De ce nu este Macedonski altceva decât român?”;
41. Ioan Ioanicescu, Craiova: „Alexandru Macedonski – un exercițiu de admirație…”;
42. Dumitru Augustin Doman, Pitești: „Tinerețea politico-polemică a lui Alexandru Macedonski”;
43. Paul Aretzu, Caracal: „Psalmii lui Alexandru Macedonski”;
44. Ion Hirghiduș, Petroșani: „Macedonski și spiritul vremii sale”.

– În deschidere, Ziana Filofteia Birdeanu interpretează cântece inedite pe versurile lui Alexandru Macedonski.

Sâmbătă, 3 iunie 2023
• Ora 9.30
Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Craiova – partea a doua a Simpozionului „Alexandru Macedonski, poet romantic și simbolist”;

• Ora 11.00
„Invitații se prezintă craiovenilor”: scurte lansări ale celor mai recente cărți publicate de scriitorii participanți la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”;

• Ora 14.00
Închiderea ediției a V-a a Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”.

Detalii

Dată:
2 iunie 2023
Oră:
10:00 la 17:00
Cost:
Gratuit
Categorie Eveniment:

Organizator

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
Telefon:
0351441809
Email:
bib@aman.ro
Vezi site-ul web Organizator