Încarc Evenimente

« Toate evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

Expoziție Chipuri și vederi în opera lui Löwendal

15 noiembrie de la 17:00 la 18:00

|Periodic Eveniment (Vezi totul)

An event every week that begins at 9:30 on duminică, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă, repeating until 12 februarie 2025

15RON
Muzeul de Artă Craiova și Fundația Löwendal vă invită vineri, 15 noiembrie 2024, ora 17:00, la vernisajul expoziției „Chipuri și vederi în opera lui Löwendal”, organizată cu ocazia comemorării a 60 de ani de la moartea artistului George Löwendal (1897-1964).
Vernisajul expoziției va avea loc la Palatul Jean Mihail, Calea Unirii nr. 15, cu participarea doamnelor Ariadna Löwendal-Dănilă – președinta Fundației Löwendal, prof. dr. Ruxandra Demetrescu și dr. Cristina Cojocaru – critici și istorici de artă, curatoarele expoziției, și domnul Emilian Ștefârță, managerul Muzeului de Artă Craiova.
Expoziția „Chipuri și vederi în opera lui Löwendal” relevă forţa creatoare a acestui artist prolific, a cărui operă acoperă genuri şi stiluri diferite, de la portrete de factură expresionistă, la peisaje influenţate de lecţia impresionismului şi postimpresionismului, până la pictură religioasă neobizantină. Selecţia propusă prezintă circa 60 de lucrări aparţinând Fundaţiei Löwendal și ilustrează aspecte semnificative din activitatea artistică a lui George Löwendal.
Născut la Sankt-Petersburg într-o familie nobilă, cu vechi rădăcini princiare daneze, George Löwendal ajunge în România după Primul Război Mondial, printr-un accident al sorții: el poposește mai întâi la București (1921-1925) stabilindu-se ulterior, pentru un deceniu, la Cernăuți, unde va lucra ca pictor scenograf și director tehnic al nou înființatului Teatru Național. Modernitatea înnoitoare cultivată de Löwendal în lumea, prin excelență citadină, a Cernăuților din anii interbelici, se va îmbina neașteptat cu filonul tradiționalist, regăsit odată cu descoperirea Bucovinei, cu peisajele, mănăstirile și, mai ales, cu țăranii săi. Revelația unui teritoriu neafectat de civilizația modernă, industrială și citadină, avea să devină o constantă în creația lui George Löwendal: vreme de trei decenii el a pictat neobosit chipuri și vederi din satele României, cu precădere cele bucovinene. Figurile de țărani și țărănci create de artist constituie o galerie de portrete unică în pictura românească modernă: realizate de-a lungul a trei decenii (1933–1963), aceste „chipuri” au fost realizate cu precizia unui pictor „etnograf”, preocupat să documenteze cât mai fidel „înregistrările” sale vizuale. Astfel, Löwendal și-a împărțit atenția între „chipuri” și „vederi”. În cea de-a doua categorie, intră peisajele și mănăstirile, pe care le-a pictat cu ochiul unui pittore vedutista, interesat nu de impresia unui colț de natură, ci de înregistrarea fidelă, recognoscibilă, a unui fragment monumental de natură sau a unui monument emblematic. Löwendal a respectat demnitatea motivului, realizând peisaje ce conțin elementul „pitoresc” în sensul etimologic al cuvântului, adică de obiect demn de a fi reprezentat.
Expoziţia „Chipuri și vederi în opera lui Löwendal” este realizată și organizată de Fundaţia Löwendal în colaborare cu Muzeul de Artă Craiova.
Expoziția va fi deschisă la Muzeul de Artă Craiova, Calea Unirii nr. 15, în perioada 15 noiembrie 2024 – 12 februarie 2025.
Program de vizitare: marți – duminică, 10:00 – 17:00.
Acces general gratuit în prima zi de miercuri a fiecărei luni.
Accesul ultimului vizitator este permis cu o jumătate de oră înainte de închiderea muzeului.

Detalii

Dată:
15 noiembrie
Oră:
17:00 la 18:00
Cost:
15RON
Categorie Eveniment:
,
https://www.facebook.com/events/1922125674942935

Organizator

Muzeul de Artă Craiova
Telefon:
0251412342
Email:
info@muzeuldeartacraiova.ro
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul de Artă Craiova
Calea Unirii, nr. 15
Craiova, Dolj România
+ Google Map
Telefon:
0251412342
Vezi site-ul web Loc de desfășurare