- Acest eveniment a trecut.
Expoziție Celebrarea Paștelui în Oltenia. Ouăle încondeiate și simbolistica lor
28 aprilie de la 9:00 la 17:00
An event every week that begins at 9:00 on duminică, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă, repeating until 31 mai 2024
Muzeul Olteniei Craiova – Secția de Etnografie, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova C.S. Nicolăescu-Plopșor al Academiei Române, organizează expoziția temporară “Celebrarea Paștelui în Oltenia. Ouăle încondeiate și simbolistica lor” la Secția de Etnografie – Casa Băniei, str. Matei Basarab nr. 16. Vernisajul va avea loc marți, 23 aprilie 2024, ora 11.00.
Expoziția este centrată pe un meșteșug care, deși considerat prohibit la un moment dat, s-a remarcat și s-a impus ca unul dintre genurile cele mai realizate ale artei noastre populare. Prezent în întregul spațiu balcanic și chiar european, meșteșugul încondeierii ouălor a devenit, la români, un meșteșug perfecționat, grație priceperii, talentului, motivelor ornamentale și materialelor folosite de meșterii populari.
Simbol al renașterii, al reînnoirii și al revitalizării, ouăle încondeiate sunt reprezentări ale imaginației și cugetării creatorilor populari care au reușit să transpună în operele lor credințele și superstițiile comunităților tradiționale, viziunea acestora despre lume și univers.
Exprimate în adevărate opere de artă, colecțiile de ouă încondeiate semnifică aportul multor generații la prezervarea culturii tradiționale, marcând totodată un element de originalitate și creativitate specifice fiecărei zone geografice în parte.
Expoziția aduce în atenția publicului o colecție impresionantă de ouă încondeiate, din patrimoniul Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova, cu piese datate 1934-1938 și până în prezent, din toate zonele și subzonele Olteniei (satul Valea Ursului, com. Vlădești-Vâlcea, ouă încondeiate de Andrei Povarangiu și Costică Dinu, olari; în satul Priporu, com. Vlădești, jud. Vâlcea, Dumitru Șchiopu a început să încondeize ouă din 1950; tot din satul Priporu, alt meșter încondeietor a fost Gheorghe Gologan; din sat Dobridor, Dolj, Asineta Gâscan a încondeiat ouă, continuând îndeletnicirea practicată de bunica sa, Asineta Guță; alte sate unde s-au încondeiat ouă în Dolj și care au reprezentare în cadrul expoziției sunt Drănic și Valea Stanciului, din Dolj; centrul ceramic Oboga-Olt a avut și are o bogată reprezentare la nivelul încondeiatului ouălor).
Dată fiind bogăția de reprezentări a acestui meșteșug și continuitatea practicării în Olt, la Oboga, Româna, Balș etc., în expoziție sunt valorificate ouă încondeiate atât de meșteri încondeietori care și-au atestat, cronologic, măiestria artei lor, precum: Constantin Diaconeasa, Tudor Diaconeasa, fiul acestuia, Nicu Vlad, Matei Marin, Petre Ciobanu, cât și de nume cu recunoaștere la nivel național, precum: Daniela Vlad, Costinel Beșteleu, Ionuț Vlad și mulți alții.
Publicul va putea admira așadar ouă aflate în patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova – Colecțiile C.S. Nicolaescu Plopșor, Aman, Vincenz, Mircea Gagiu, Asineta Gâscan, dar și din colecția privata a lui Ciurea Valeru.
Discursul expozițional este întregit de mostre creative aparținând unor tineri încondeietori de ouă din jud. Olt, prin aportul lui Ciurea Valeru, consultant artistic la Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, colecționar de imagini-document și susținător pasionat al meșteșugurilor practicate în rigorile tradiției, prin a cărui bunăvoință prezentăm la Craiova.
Prin această expoziție, alături de alte evenimente din cadrul proiectului inițiat de cele două instituții craiovene, se dorește salvgardarea și valorificarea patrimoniului cultural național, în special cel imaterial, prin activități de cercetare și punere în valoare a culturii populare tradiționale.
Publicului larg îi este astfel oferită posibilitatea de a contempla elementele de creație, stil și autenticitate folosite la tehnica încondeierii ouălor. Discursul expozițional este întregit de informații și imagini ale unor simboluri și ornamente care se regăsesc pe ouăle încondeiate din Oltenia, specialiștii încadrând tematic meșteșugul încondeiatului ciclului pascal, așa cum se derula în satul tradițional, oferind repere etnografice inedite, cuprinse într-un album editat cu prilejul acestui eveniment, publicație coordonată de Anca Ceaușescu și Roxana Deca; autori texte: cercet. șt. III, dr. Anca Ceaușescu, muzeograf IA, dr. Roxana Deca, cercet.șt. III, dr. Loredana-Maria Ilin-Grozoiu, consultant artistic Valeru Ciurea.
Supusă transformărilor firești cauzate de trecerea timpului, identitatea națională și regională manifestată, printre altele, și prin simbolistica ouălor încondeiate este una aparte și merită să fie făcută vizibilă întregii comunități.
Expoziția face parte dintr-un program amplu de promovare și prezervare a unor elemente de patrimoniu cultural imaterial intrate în registrul național de elemente vii de patrimoniu coordonat de către dr. Anca Ceaușescu și dr. Roxana Deca.
Detalii
- Dată:
- 28 aprilie
- Oră:
-
9:00 la 17:00
- Cost:
- 10RON
- Categorie Eveniment:
- Expoziție
Organizator
- Muzeul Olteniei Craiova
- Telefon:
- 0251419435
- Email:
- muzeulolteniei@yahoo.com
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Muzeul Olteniei – Secția de Etnografie – Casa Băniei
-
Str. Matei Basarab, nr. 16
Craiova, Dolj România + Google Map - Telefon:
- 0351444030
- Vezi site-ul web Loc de desfășurare
Evenimente similare
-
28 aprilie de la 9:00
Expoziție Comuniunea omului cu Dumnezeu în scoarță și pistornic
-
28 aprilie de la 9:00
Expoziție Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor în România și Rep. Moldova
-
28 aprilie de la 9:00
Expoziție Oameni și cărți. Tipografii, librării și legătorii craiovene. Începuturi