- Acest eveniment a trecut.
Expoziție Alexandru Rădvan – Zilele unui Colos
27 iulie 2023 de la 10:00 la 17:00
|Periodic Eveniment (Vezi totul)
An event every week that begins at 10:00 on duminică, miercuri, joi, vineri și sâmbătă, repeating until 31 august 2023
Expoziţia Alexandru Rădvan – „Zilele unui Colos” poate fi vizitată la Muzeul de Artă Craiova, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:30).
Proiectul expoziţional este susţinut de Anaid Art Gallery Bucureşti/Berlin în parteneriat cu Muzeul de Artă Craiova.
Alexandru Rădvan, un nume de referinţă al artei contemporane româneşti, atât în ţară, cât şi în afara graniţelor ţării, a gândit o amplă expoziţie personală pentru spaţiul Muzeului de Artă din Craiova. Cunoscut pentru picturile sale de mari dimensiuni, expoziţia „Zilele unui Colos” va cuprinde în premieră lucrarea intitulată Ultima zi pe Pământ reprezentând cea mai amplă pictură de şevalet din creaţia artistului expusă până acum, 3 m înălţime şi 5,70 m lăţime. Expoziţia cuprinde peste 20 (douăzeci) de lucrări de pictură de mari dimensiuni, realizate în perioada 2021 – 2023 şi o serie de sculpturi realizate în perioada 2022 – 2023, ce vor fi prezentate pentru prima dată publicului.
Expoziţia „Zilele unui Colos” a fost gândită ca un dialog între lucrările artistului şi spaţiul expoziţional pe care acestea îl populează. Personajele plăsmuite de Alexandru Rădvan sunt desprinse adesea din mitologia greacă şi romană pentru a fi reintegrate în parcursul istoriei artei contemporane. Ulise, Hercule, Pigmalion, seria Cerberilor sunt reinterpretări ale vechilor mituri şi mitologii, prin care artistul aduce un comentariu fin timpurilor contemporane. Coloşii, din această nouă serie de lucrări, continuă preocupările conceptuale ale creaţiei lui Rădvan din ultimii zece ani. Venită din negura timpului, figura Colosului ia în stăpânire pânza, desenată supradimensionat în cărbune transmiţând o senzație de linişte şi calm. Alexandru Rădvan descrie această serie nouă de lucrări astfel: „Eu sunt colosul. Cu fiecare anotimp care trece și care mă poartă mai aproape de o vară eternă, colosul crește în jurul meu și mă prinde ca într-un cocon. Aud de la alți oameni că timpul se comprimă, că planeta se schimbă, că holocaustul nuclear e aproape, că soarele e periculos, că tinerii nu știu nimic și vor duce lumea la distrugere. Aud că nu mai contează nimic. Văd multă teamă și multă indiferență, văd lozinci goale pe dinăuntru, văd oameni foarte grăbiți. Văd foarte multă îngrijorare. Colosul preia vibrațiile aerului, le filtrează prin sitele istoriei și ale mitului și îmi transmite că omenirea a fost mereu îngrijorată. Colosul îmi arată că ceea ce pot cu adevărat să fac, este să încerc să pun laolaltă micile fragmente de liniște și să încerc să compun un teritoriu calm, dincolo de bariera cinismului, sloganurilor, corectitudinilor de tot felul, panicii, presiunilor. Un loc în care s-ar putea întâlni cu alți coloși, ai altor oameni.”
Alexandru Rădvan (n. 1977, Bucureşti) este absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, Facultatea de pictură, clasa prof. Florin Mitroi şi lector la departamentul de pictură al Universitătii. Cu un doctorat în „Ştiinţa imaginii” conferit de Universitatea Bucureşti, Alexandru Rădvan începe să expună în mod constant, încă de la sfârşitul anilor 1998, fiind unul dintre reprezentanţii marcanţi ai artei contemporane româneşti din anii 2000. Cu numeroase expoziţii personale şi de grup, Alexandru Rădvan a expus în centre de artă contemporană importante, muzee şi galerii din Berlin, New York, Roma, Paris, dintre care menţionăm: „Gânduri despre soare şi un mit”, Muzeul Minovici, Bucureşti (2022), “Mythical Flesh”, Anaid Art Gallery, Berlin (2021); „Atelierul Sculptorului”, Muzeul de Artă, Arad, România (2018); „Monumente în mişcare – Barbar”, Institutul Cultural Francez, Bucureşti, România (2018); “Divine decadence” Kasteel van Gaasbeek, Gaasbeek, Belgia (2016); „Învăţământul artistic din Bucureşti şi arta românească după 1950”, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), Bucureşti, România (2015); “Badly Happy”, Marina Abramović Institute West (The Performance Art Institute), San Francisco, S.U.A (2010); “Messiahs”, Modem-Center for Modern and Contemporary Art, Debrecen, Hungary (2009).
Lucrările sale se regăsesc în importante colecţii publice şi private din România, Germania, Belgia, Austria, Israel, Franţa, Italia, Grecia şi S.U.A. Lucrează şi trăieşte în Bucureşti. Din 2005 este reprezentat de Anaid Art Gallery Bucureşti/Berlin.
Expoziţia va putea fi vizitată de publicul larg în perioada 18 iunie – 31 august 2023, de miercuri până duminica între 10:00 – 17:00, în prima zi de miercuri a fiecărei luni intrarea fiind gratuită. Pentru informaţii suplimentare privind vizitarea expoziției vă rugăm să accesaţi www.muzeuldeartacraiova.ro și pentru informații suplimentare privind lucrările expuse vă rugăm să accesaţi www.anaidartgallery.com.
Curator: Diana Dochia
„Alexandru Rădvan este un artist fascinat de mituri si mitologii. Personajele sale, preluate din mitologia greacă şi romană, sunt filtrate şi decantate prin procesul de reinterpretare al artistului, primind valenţe noi. Întreaga sa creaţie este un dialog continuu între trecut şi prezent, prin interogări succesive şi comentarii fine vis-a-vis de modul de raportare a omului contemporan la ideea de mit, mitologie și la tot ceea ce înseamnă istoria artei văzută ca un imens ocean de surse de inspiraţie. Dacă în anii precedenţi artistul se identifica fie cu Ulise, fie cu Hercule, în expoziția „Zilele unui Colos”, Colos-ul devine alter-ego-ul artistului.” (Diana Dochia, curator)
Detalii
- Dată:
- 27 iulie 2023
- Oră:
-
10:00 la 17:00
- Cost:
- 15RON
- Categorie Eveniment:
- Expoziție, Pictura
- https://www.facebook.com/events/1290819091808523
Organizator
- Muzeul de Artă Craiova
- Telefon:
- 0251412342
- Email:
- info@muzeuldeartacraiova.ro
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Muzeul de Artă Craiova
-
Calea Unirii, nr. 15
Craiova, Dolj România + Google Map - Telefon:
- 0251412342
- Vezi site-ul web Loc de desfășurare
Evenimente similare
-
27 iulie 2023 de la 10:00
Expoziție de pictură Cristina Maria Rizea – „Ferestre“
-
27 iulie 2023 de la 10:00
Expoziție Talmeș Balmeș
-
27 iulie 2023 de la 10:00
Expoziție de pictură Cristina Maria Rizea – „Ferestre“