- Acest eveniment a trecut.
Serie de evenimente:
Expoziția „Din Craiova, cu patimă: fantaști, excentrici, ambițioși”,
Expoziția „Din Craiova, cu patimă: fantaști, excentrici, ambițioși”,
5 iulie 2025 de la 10:00 la 17:00
15Lei

Muzeul de Artă Craiova va sărbători, din mijlocul urbei, o nouă ediție a „Zilelor Craiovei” și cu acest prilej își propune să arunce o privire mai scormonitoare în viețile unor concitadini din alte timpuri, mai precis să abordeze aspecte ale existenței acestora, asupra cărora, de obicei, nu se insistă în biografiile oficiale și școlare.
Așadar, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Dolj, vom deschide vineri, 30 mai, a.c., începând cu ora 15.00, în Sala Oglinzilor, expoziția „Din Craiova, cu patimă: fantaști, excentrici, ambițioși”, cuprinzând lucrări de pictură, sculptură, fotografii și documente, referitoare la personalități craiovene de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Prezenți în expoziție, prin portrete, caricaturi, busturi, efigii, sau documente, vor fi foști primari, profesori, proprietari, politicieni, avocați, poeți și artiști, având ca numitor comun preocupări bizare, manii sau înclinația spre zaveră. Cu nume ca Nicolae Romanescu, Alexandru Macedonski sau C.D. Fortunescu foarte mulți dintre noi sunt cu siguranță familiarizați, dar vor fi amintite, cu acest prilej, nume cu rezonanțe mai puțin notorii, a căror prezență în peisajul craiovean a contribuit din plin la culoarea locală.
Diverse apucături pitorești ale unor personaje ilustre din târgul Craiovei sunt consemnate în voluminoasa corespondență comercială a secolului XIX, dar și în multe scrieri cu caracter memorialistic sau biografic, acestea reprezentând sursele documentare care îmbogățesc portrete precum cele ale lui G. M. Fontanini, Petru (Pera) Opran, C. M. Ciocăzan, sau V. G. Paleolog.
Vom descoperi, printre altele, cum activitatea oficială a unui serios profesor și om de știință poate fi dublată de interese dubioase – cum ar fi cercetările spiritiste, că un avocat cult și filantrop, e în același timp un mizantrop, plin de excentricități, iar un profesor scorțos, cu origini ardelene, reușește să reboteze într-un viguros avânt latinist, câteva generații de craioveni.
Astfel, de la geambași ce-și înmormântau iepele favorite cu cortegiu și muzică funerară, la conspiratori împotriva monarhiei și insurgenți anarhiști, toți sunt pregătiți să vă spună poveștile lor, dacă veți vizita Palatul Jean Mihail.
Titlu: DIN CRAIOVA, CU PATIMĂ: FANTAȘTI, EXCENTRICI, AMBIȚIOȘI
Durata expoziției: 30 mai – 6 iulie 2025
Curator: Laura Tiparu, muzeograf
Durata expoziției: 30 mai – 6 iulie 2025
Curator: Laura Tiparu, muzeograf
Detalii
- Dată: 5 iulie 2025
-
Oră:
10:00 la 17:00
- Serie:
- Expoziția „Din Craiova, cu patimă: fantaști, excentrici, ambițioși”,
- Preț: 15Lei
- Categorie Eveniment: Expoziție
- Site web: https://www.facebook.com/events/1454857832615954
Organizator
- Muzeul de Artă Craiova
- Telefon 0251412342
- Email info@muzeuldeartacraiova.ro
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Muzeul de Artă Craiova
-
Calea Unirii, nr. 15
Craiova, Dolj România + Hartă Google - Telefon 0251412342
- Vezi site-ul web Loc de desfășurare
Evenimente similare
-
5 iulie 2025 de la 10:00
Expoziție personală Petru Lucaci – ”Sortir du noir”
-
5 iulie 2025 de la 10:00
Expoziție „Regina Maria – 150 de ani de istorie”
-
5 iulie 2025 de la 10:00
Expoziție de fotografie Eternul Brâncuși