Avarul

DISTRIBUȚIA:
CLAUDIU BLEONȚ
CERASELA IOSIFESCU
ALEX CALANGIU
COSTINELA UNGUREANU
NICOLAE POGHIRC
CĂTĂLIN-MIHAI MICULEASA
IULIA COLAN
CĂTĂLIN VIERU
ANGEL RABABOC
NICOLAE VICOL
GABRIELA BACIU

de: Molière

Traducere: Vlad Russo

Regia, versiunea scenică, lighting design, ilustrația muzicală: Felix Alexa

Scenografie: Andrada Chiriac

Consilier artistic: George Banu
Muzica live: Ovidiu Cârstea și Bogdan Oprănescu

Regia tehnică: Sorin Gruia

Maestru de lumini: Dodu Ispas

Sufleor: Anca Maria Ilinca

Producător delegat: Haricleea Nicolau
Genul spectacolului: Comedie

Durata spectacolului: 2 h. fără pauză
Data premierei: 15, 16 oct. 2022

Din distribuție mai fac parte actorii: Ovidiu Cârstea, Bogdan Oprănescu

Sinopsis
În Avarul, Molière reia motivul comediei antice a lui Plaut, Aulularia (Ulcica), din care păstrează tema avariției și personajul principal, Harpagon, un văduv nemaipomenit de zgârcit, un om egoist, obsedat de bani, ale cărui acțiuni sunt pe cât de odioase, pe atât de ridicole. Acțiunea se petrece la Paris, în casa lui Harpagon, care păzește cu sfințenie banii pe care-i are și pe care-i ține ascunși, dar din care face și cămătărie. Este paralizat de frică să nu-și piardă comoara și verifică permanent locul unde și-a ascuns banii. Avariția lui pune în pericol poveștile de iubire care se înfiripaseră între fiica lui, Élise, îndrăgostită de Valère, un domn napolitan aflat în slujba tatălui său și Cléante, fiul lui, care dorește să o ia de soție pe Mariane, o tânără orfană fără avere, dar pe care o pețitoare plănuise să i-o propună ca soție. Copiii lui Harpagon știu că zgârcenia tatălui lor nu le va permite niciodată să se căsătorească cu cei de care s-au îndrăgostit, pentru că nu aveau avere. Pentru Élise aranjase o căsătorie cu un domn în vârstă, Anselme, care nu avea pretenție la zestre, iar fiului său îi rezervase deja o văduvă bogată. Când fiul încearcă să împrumute banii care i-ar aduce independența, descoperă că acel cămătar cu nu este altcineva decât Harpagon.

„Molière, se spune, e un maestru al caracterelor, un desenator precis și intransigent. Teatrul său le expune ca într-un muzeu și noi, îndelung, am privit aceste figuri reduse la esența lor asemeni unor fluturi prinși cu bolduri pe firmamentul umanității. De aceea poate le și evităm, considerându-le prea uniforme și exemplare. (…)

Despre ce vorbește Molière, cel din a doua perioadă, cel transformat după întâlnirea cu Corneille la Lyon? Despre avatarurile pasiunii care ințial pare să contrazică suplețea naturii, care la origine suscită repudierea comică și e azi, dimpotrivă, revizuită. Pasiunea apare ca fiind impulsul tragic al unor destine inapte să-i controleze efectele. Nu «avarul » ca tip interesează azi, ci «Harpagon» ca individ dominat de un apetit financiar extrem. Nu «mizantropul» ne preocupă, ci «Alceste» ca personaj rătăcit într-o lume alienată… să uităm titlurile «generale» și să descoperim destinele «individuale». Să le interpretăm ca simptom al unei sfâșieri interne ce invită la o reevaluare a personajelor, personaje ce nu-și sunt stăpâne lor însele, ci apar ca prizonierii dependenți de o pasiune. Nimic nu le diferențiază de Jucătorul lui Dostoievski. La el putem să ne gândim când îl privim pe Harpagon. Fiecare deposedat de el însuși, căci e posedat de o pasiune: ei aparțin aceleiași familii. Harpagon e dostoievskian.”

George Banu, Harpagon sau avatarurile unei pasiuni

„Capodoperă a lui Molière, Avarul devine astăzi un text mult mai nuanțat decât a fost considerat timp de secole, mai imprevizibil și chiar premonitoriu. Și asta pentru că în lumea actuală, la 400 ani de la nașterea lui Molière, la ceas aniversar, Avarul capătă noi valențe tragi-comice, se transformă într-o imagine cinică și aproape clinică a prezentului imediat.

Acest text celebru se revelează acum drept radiografie minuțioasă, detaliată, plină de umor negru, a unui delir paranoic ce a cuprins omenirea.

Niciun personaj din Avarul nu este complet inocent, după cum nici lui Harpagon nu-i lipsește o urmă de umanitate, chiar dacă deformată uneori.

Duplicitatea este trăsătura principală a lumii în care trăim și ea transpare în orice detaliu al spectacolului meu. O duplicitate a personajelor, a spațiului în continuă transformare, a pasiunilor și a dorințelor intens exprimate, dar totuși, efemere. O duplicitate care se multiplică și se rafinează subtil, ca o boală nevăzută.

Avarul este pentru mine, imaginea unei lumi aflată în descompunere, cu un aparent happy end, de circumstanță. O iluzie a fericirii, de fapt.”

Felix Alexa