Țara lui Gufi

De: Matei Vișniec

Versiune scenică: Dan Tudor

Regie, ilustrație și muzică originală: Dan Tudor

Scenografie: Lia Dogaru

Asistență scenografie: Adelina Galiceanu

Coregrafie: Florin Fieroiu

Concept și animație video: Ștefan Triculete, Mihai Manea

Makeup: Minela Popa, Mihaela Guran

Distribuția: Gufi – Nicolae Vicol, Marțafița – Alina Mangra, Iola – Alexandra Francu, Bubi – Nicolae Poghirc, Zeno – Ștefan Cepoi, Lulu – Angel Rababoc, Macabril – Cosmin Rădescu/Dragoș Măceșanu, Slujitor și Bucătar – Gabriel Marciu, Robderouă – Ionuț Botoroagă, Țonțonel – Adrian Tudor, Gârneață – Răzvan Rusan, Firfirică – Emilian Teofil Stănică, Străjer – Dragoș Andronie, Străjer – Andrei Dobre, Străjer – Mihai Manea, Străjer – Mișu Nărămzoiu, Străjer – Constantin Ciuică

Secretar literar: Denisa Neațu

Producător: Marius Pîrlea

Sufleor: Ramona Popa

Regizor tehnic: Mihai Manea

Operator Video: Florin Chirea

Lumini: Marian Tudorache

Sunet: George Udrea

Durata spectacolului: 100 de min. fără pauză

Genul spectacolului: basm comic pentru toate vârstele

Piesa de teatru Țara lui Gufi a fost scrisă în timpul regimului comunist din România, o perioadă marcată de opresiune politică, cenzură și control asupra libertății de exprimare. Țara lui Gufi este o piesă de teatru care spune povestea unei lumi fantastice, populate de personaje ciudate și amuzante, în care realitatea și fantezia se împletesc într-un mod neașteptat. Piesa combină umorul cu momente de reflecție profundă, explorează teme legate de condiția umană, libertate și conformism, într-un mod metaforic. Acțiunea se desfășoară într-un univers oniric, unde personajele trăiesc într-o lume controlată de Gufi. Piesa este o reflexie asupra puterii, manipulării și pierderii identității în fața sistemelor autoritare.

„Condiția regizorului este una de interpret și a doua de creator. Țara lui Gufi imaginată de mine mi-aș dori să arate așa cum a gândit-o Matei Vișniec, să nu-și piardă sufletul și sensul scriiturii autorului, pentru că dumnealui a provocat această bucurie de a mă implica în acest proiect și apoi, la nivel de fantezie scenică, să-mi aparțină.

Țara lui Gufi este o țară în care puful de păpădie zboară și nu e văzut, unde norii sunt pe cer, dar nu pot să fie văzuți, unde luna, soarele, stelele există, însă oamenii nu se pot bucura de acest minunății, până la un moment dat când cineva le „ridică pleoapele”.

Există o punte spirituală peste ani… în urmă cu trei decenii, la absolvirea facultății, monologul Sufleurul fricii m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de scriitorul Matei Vișniec, dar întâlnirea noastră recentă a declanșat o altă curiozitate: care este acea scriitură a lui Matei Vișniec care ar avea nevoie de mine pentru a căpăta dimensiunea spectaculară dorită de autor?! Răspunsul este chiar Țara lui Gufi, spectacolul nostru, care s-a născut din dorința copilărească de a descoperi cât mai multe situații imaginate sau provocate de excepționalul text al autorului, cu permanentă grijă pentru dimensiunea candidă, jucăușă a acestuia.

Dacă ești atras neapărat de ceea ce e rău și pui accentul greșit, poate fi pierdut tocmai umorul, carisma personajelor, condiția deosebită a limbajului cu multe jocuri de cuvinte savuroase, cu proverbe românești, din această piesă care intră într-o categorie a textelor dificil traductibile.

Întâlnirea cu actorii fantastici ai trupei Naționalului craiovean a declanșat alegerea acestui text, devenind una dintre cele mai frumoase și fericite întâmplări artistice ale parcursului meu regizoral, o bucurie nemaipomenită.”

Dan Tudor

Ţara lui Gufi – o poveste personală cu… tîlc

„În urmă cu peste 40 de ani, cînd am scris Ţara lui Gufi, românii nu întrezăreau nici o lumină la orizont iar deprimarea era generală. Pentru mine literatura însemna unicul spaţiu de libertate, iar textele subversive singura formă de rezistenţă pentru ca spălarea pe creier operată de regimul comunist să nu devină totală.

Ţara lui Gufi este singura mea piesă care rezistă cu încăpăţînare la traducere. Au existat încercări, inclusiv din partea mea, dar se pierde prea mult din savoarea invenţiilor de limbaj.

Mă bucur ca un copil bătrîn întrucît regizorul Dan Tudor „reciteşte” scenic această piesă a mea de tinereţe şi că montarea este găzduită de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Scena craioveană mi-a adus, din 1989 încoace şi alte bucurii. Pentru ea am scris, de exemplu, piesa Occident Express în contextul unui interesant program propus de Convenţia Teatrală Europeană.

Revenind la Gufi şi la povestea mea plasată într-o imaginară ţară a orbilor… Sincer să fiu, niciodată, de la căderea comunismului încoace, nu mi-a fost atît de frică precum îmi este astăzi că noi forme de orbire sunt posibile. Din acest punct de vedere ceea ce scriam în urmă cu peste patru decenii rămîne perfect valabil ca mesaj: dacă nu vom şti să deschidem ochii nu vom şti într-o bună zi cum să deschidem cuşca în care ne va închide orbirea.”

Matei Vişniec